DAMIAN DRĂGHICI, dezvăluiri după ani de terapie și rugăciune! ”Mă întreb cine sunt!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Știri externe » BREAKING NEWS: DONALD TRUMP a câștigat scrutinul prezidențial din Statele Unite LIVE UPDATE

BREAKING NEWS: DONALD TRUMP a câștigat scrutinul prezidențial din Statele Unite LIVE UPDATE

De: Redacția CANCAN 05/11/2024 | 23:40
BREAKING NEWS: DONALD TRUMP a câștigat scrutinul prezidențial din Statele Unite LIVE UPDATE

ALEGERI SUA 2024. Donald Trump și Kamala Harris își dispută funcția de președinte al Statelor Unite, într-unul dintre cele mai controversate și echilibrate procese electorale din istorie! Rămâneți pe CANCAN pentru cele mai recente actualizări despre numărarea voturilor!

UPDATE ORA 12.40

Trump obține un nou mandat de președinte al SUA

Donald Trump, candidatul Partidului Republican, a câștigat scrutinul prezidențial din Statele Unite, depășind pragul de 270 de voturi în Colegiul Electoral Federal.

Donald Trump a câștigat în statul Wisconsin și are acum 276 de voturi în Colegiul Electoral Federal.

Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, este la nivelul de 223 de voturi în Colegiul Electoral.

UPDATE ORA 12.20

Trump pretinde că Partidul Republican a primit un ”mandat puternic” /Proiecțiile Fox News anticipează victoria sa în alegerile prezidențiale

Donald Trump, candidatul Partidului Republican, a evocat, miercuri, primirea unui ”mandat puternic” din partea alegătorilor, în contextul în care proiecțiile postului de televiziune Fox News indică victoria sa în scrutinul prezidențial.

America ne-a oferit un mandat fără precedent și puternic”, a afirmat Donald Trump, în discursul rostit în fața simpatizanților adunați în Palm Beach, Florida.

”Am depășit obstacole care nu păreau posibile și am realizat cel mai incredibil lucru la nivel politic”, a subliniat Trump, referindu-se la avansul Partidului Republican în efortul de a controla Congresul SUA.

Proiecțiile postului Fox News indică victoria lui Donald Trump în scrutinul prezidențial. Agenția The Associated Press consideră că Trump este foarte aproape de victorie, în contextul în care este creditat deja cu 266 de voturi ale marilor electori și este favorit să câștige și în statele Wisconsin și Michigan, ceea ce i-ar permite să depășească pragul de 270 de voturi în Colegiul Electoral.

UPDATE ORA 11.41

Cum s-au împărtit voturile în rândul categoriilor demografice

Cele mai recente cifre sugerează că femeile au înclinat să o voteze pe Kamala Harris, dar poate nu cu procentele la care echipa de capanie a democratei se aștepta. Astfel, 54% dintre femei au votat-o pe Harris, în timp ce 44% l-au ales pe Trump, arată BBC.

În 2020, sondajele au sugerat că 57% dintre femei l-au susținut pe Joe Biden, procente similare obținute de Harris în 2024, luând în considerare marja de eroare.

UPDATE ORA 9.48

Proiecție CNN: Donald Trump a câștigat statul Pennsylvania

Donald Trump câștigă statul-cheie Pennsylvania, proiectează CNN.

În Pennsylvania sunt în joc 19 voturi în Colegiul Electoral. Câștigătorul are nevoie de cel puțin 270 de voturi. Statul a fost câștigat în 2020 de Joe Biden. Statul este considerat de mulți ca fiind cel mai important în această cursă electorală.

UPDATE ORA 8.18

Harris a câștigat în New Nexico și este la nivelul de 194 de voturi în Colegiul Electoral

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a câștigat statul New Mexico și obține încă cinci voturi în Colegiul Electoral Federal, ajungând la nivelul de 194.

Însă Donald Trump este creditat cu 246 de voturi în Colegiul Electoral și se apropie de eventuala victorie în scrutinul prezidențial.

UPDATE ORA 7.49

Proiecții: Trump va obține o victorie determinantă în statul Georgia

Donald Trump va câștiga în statul Georgia, ceea ce îi oferă prima șansă să obțină victoria în scrutinul prezidențial din Statele Unite.

Potrivit proiecțiilor posturilor de televiziune CNN și NBC News, Donald Trump va obține 50,7% din voturi în statul Georgia. În acest context, va câștiga încă 16 voturi în Colegiul Electoral Federal si va avea în total 246. Pentru a deveni președinte, Trump va trebui să depășească pragul de 270 de voturi din totalul de 538 în Colegiul Electoral.

Kamala Harris este în prezent la nivelul de 189 de voturi.

UPDATE ORA 7.17

Harris câștigă în Virginia și Hawaii și atinge nivelul de 189 de voturi /Trump are 230 de voturi

Vicepreședintele Kamala Harris a obținut victorii în statele Virginia și Hawaii, conform proiecțiilor postului de televiziune CNN.

Virginia are 13 voturi ale marilor electori, iar Hawaii, patru. Prin urmare, Kamala Harris are acum 189 de voturi în Colegiul Electoral Federal. În schimb, Donald Trump, candidatul Partidului Republican, are 230 de voturi în Colegiul Electoral Federal, din totalul de 538.

Candidatul care va depăși majoritatea de 270 de voturi ale marilor electori va deveni președinte al Statelor Unite.

UPDATE ORA 7.00

Trump a câștigat în Carolina de Nord, iar Harris în Virginia

Donald Trump a câștigat în statul Carolina de Nord, iar Kamala Harris în Virginia, conform datelor prezentate de postul NBC News.

Candidatul Partidului Republican primește 16 voturi ale marilor electori prin victoria din Carolina de Nord și ajunge la nivelul de 230 de voturi în Colegiul Electoral Federal.

La rândul său, Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, a câștigat 13 voturi prin victoria din statul Virginia, fiind la nivelul de 185 de voturi din totalul de 538.

Donald Trump poate obține majoritatea de 270 de voturi în Colegiul Electoral și poate redeveni președinte al SUA dacă va câștiga în Pennsylvania (19 voturi), în Georgia (16 voturi) și în Arizona (11 voturi). În Arizona, scorul electoral este foarte strâns în favoarea lui Trump.

UPDATE ORA 6.40

Harris a câștigat în statul Washington și are 172 de voturi în Colegiul Federal

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a obținut victoria în statul Washington și ajunge la 172 de voturi în Colegiul Electoral Federal.

Kamala Harris a obținut 59% din sufragii în statul Washington și 12 voturi ale marilor electori. În acest context, este la nivelul de 172 de voturi din totalul de 538, în timp ce adversarul său republican, Donald Trump, are 214 voturi.

Pentru a deveni președinte al SUA, un candidat trebuie să obțină 270 de voturi în Colegiul Electoral Federal.

UPDATE ORA 6.15

Harris câștigă în California și Oregon și atinge 153 de voturi în Colegiul Electoral /Trump are 214 voturi

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, obține victoria în statele California și Oregon, primind 62 de voturi suplimentare în Colegiul Electoral Federal.

Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat, a ajuns la nivelul de 145 de voturi în Colegiul Electoral Federal, care are 538 de membri.

Donald Trump, candidatul Partidului Republican, este la nivelul de 214 voturi, după victoria în Idaho.

Candidatul care va obține 270 de voturi în Colegiul Electoral Federal va deveni președinte al SUA.

UPDATE ORA 6.00

Proiecții: Trump a câștigat în statul Nebraska

Donald Trump a câștigat statul Nebraska și are 212 voturi în Colegiul Electoral Federal, conform proiecțiilor postului NBC News.

Statul Nebraska are cinci voturi ale marilor electori, astfel că Donald Trump atinge nivelul de 212 voturi. Pentru a deveni președinte al SUA, un candidat trebuie să atingă majoritatea de 270 de voturi în Colegiul Electoral Federal. Kamala Harris este acum la nivelul de 91 de voturi.

UPDATE ORA 5.30

Donald Trump câștigă în Iowa, iar Kamala Harris în Colorado

Donald Trump a obținut victoria în statul Iowa, iar Kamala Harris în Colorado, arată cele mai noi date electorale.

Potrivit noilor calcule, Donald Trump, candidatul Partidului Republican, are 207 voturi în Colegiul Electoral Federal, iar Kamala Harris, din cadrul Partidului Democrat, 91.

Candidatul care va obține majoritatea de 270 de voturi în Colegiul Electoral va deveni președinte al SUA.

UPDATE ORA 5.05

Trump câștigă în Ohio, Montana, Utah și Kansas, atingând nivelul de 201 voturi

Candidatul Partidului Republican, Donald Trump, obține victorii în statele Ohio, Montana, Utah și Kansas, primind încă 33 de voturi, potrivit datelor prezentate de postul NBC News.

Donald Trump atinge 201 voturi în Colegiul Electoral, care are în total 538 de membri. Kamala Harris este la nivelul de 82 de voturi.

UPDATE ORA 4.45

Kamala Harris câștigă statul New York și ajunge la 82 de voturi ale marilor electori

Vicepreședintele Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat, va câștiga în statul New York, potrivit estimărilor postului de televiziune CNN.

Statul New York are 28 de voturi în Colegiul Electoral Federal, astfel că Harris va atinge nivelul de 82 de voturi din totalul de 538.

Donald Trump este la nivelul de 168 de voturi ale marilor electori. Candidatul care obține majoritatea de 270 de voturi în Colegiul Electoral Federal devine președinte al SUA.

UPDATE ORA 4.32

Trump câștigă încă două state și atinge nivelul de 168 de electori /Harris are 54 de voturi federale

Atât Donald Trump. cât și Kamala Harris au obținut victorii în câte două state suplimentare, astfel că raportul voturilor în Colegiul Electoral Federal a ajuns, în acest moment, de 168 la 54.

Trump este creditat cu victorii în statele Louisiana și Mississippi, care au 14 voturi ale marilor electori. În acest context, Trump a atins nivelul de 168 de voturi în Colegiul Electoral Federal, care are în total 538 de voturi.

Conform proiecțiilor, Kamala Harris va câștiga statul Illinois (19 voturi) și Rhode Island (patru voturi federale). Astfel, actualul vicepreședinte al SUA atinge nivelul de 54 de voturi.

Candidatul care va obține majoritatea de 270 de voturi în Colegiul Electoral Federal va deveni președinte al SUA.

UPDATE ORA 4.10

Trump câștigă încă patru state, inclusiv Texas, și este creditat cu 154 de voturi în Colegiul Electoral

Donald Trump obține victorii în încă patru state, printre care Texas, atingând nivelul de 154 de voturi în Colegiul Electoral Federal.

Fostul președinte al SUA a câștigat în statul Texas, obținând 40 de voturi ale marilor electori. De asemenea, Trump va obține victorii în statele Wyoming, Dakota de Nord și Dakota de Sud, potrivit proiecțiilor postului NBC News.

Conform noilor calcule, Donald Trump are 154 de voturi din totalul de 538 în Colegiul Electoral Federal, iar Kamala Harris, 30. Candidatul care va obține cel puțin 270 de voturi va deveni președinte al SUA.

UPDATE ORA 3.39

Trump este creditat în momentul de față cu 105 voturi în Colegiul Electoral, iar Harris cu 30

Donald Trump, candidatul Partidului Republican, este creditat în prezent, pe baza proiecțiilor, cu cel puțin 105 voturi în Colegiul Electoral Federal, iar Kamala Harris cu 30.

Trump a obținut victorii în statele Florida, Alabama, Carolina de Sud, Arkansas, Oklahoma, Missouri, Tennessee, Kentucky, Indiana și Virginia de Vest.

Proiecțiile indică victorii ale Kamalei Harris în Districtul Columbia (D.C.), Maryland, Delaware, Vermont și Massachusetts.

Pentru a deveni președinte al SUA, un candidat trebuie să obțină cel puțin 270 de voturi din total de 538 în Colegiul Electoral Federal.

Deocamdată, rezultatul scrutinului este incert, întrucât nu s-au pronunțat statele care erau indecise.

UPDATE ORA 3.25

Trump va obține victorii și în statele Carolina de Sud și Florida

Donald Trump va obține victorii și în statele Carolina de Sud și Florida, conform estimărilor postului de televiziune NBC News.

Statul Carolina de Sud are nouă voturi ale marilor electori, iar Florida, 30. Potrivit noilor date, Trump are deja 99 de voturi în Colegiul Electoral, din totalul de 538, iar Kamala Harris, 27, prin victoriile în statele Vermont, Massachusetts și Maryland. Candidatul care va obține cel puțin 270 de voturi în Colegiul Electoral va deveni președinte al SUA.

UPDATE ORA 3.08

Proiecții: Trump va câștiga statele Missouri și Oklahoma

Donald Trump va câștiga scrutinul prezidențial în statele Missouri și Oklahoma, potrivit proiecțiilor realizate de postul de televiziune CNN.

Statul Missouri are zece voturi în Colegiul Electoral federal, iar Oklahoma, șapte. Conform estimărilor actuale, Trump are 40 de voturi din totalul de 538 în Colegiul Electoral, iar Kamala Haris, trei voturi. Candidatul care va obține cel puțin 270 de voturi ale electorilor federali va deveni președinte al SUA.

UPDATE ORA 2.50

Proiecții: Trump va câștiga în statul Virginia de Vest

Fostul președinte Donald Trump va câștiga scrutinul în statul Virginia de Vest, potrivit proiecțiilor realizate de postul de televiziune CNN pe baza sondajelor de tip exit-poll.

Statul Virginia de Vest are patru voturi în Colegiul Electoral federal, din totalul de 538. Trump a câștigat în acest stat și în anul 2020, dar a fost învins de Joe Biden la nivel național.

UPDATE ORA 2.29

Proiecții: Kamala Harris va câștiga scrutinul în statul Vermont

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat, ar urma să câștige scrutinul în statul Vermont, care are trei voturi din totalul de 538 în Colegiul Electoral federal, arată proiecții realizate  de posturile de televiziune CBS News și de BBC.

UPDATE ORA 2.19

Proiecții: Trump va câștiga scrutinul în statele Kentucky și Indiana

Fostul președinte Donald Trump, candidatul Partidului Republican, va câștiga scrutinul prezidențial în statele Kentucky și Indiana, conform proiecțiilor realizate de postul de televiziune CNN.

Statul Kentucky are opt voturi în Colegiul Electoral Federal, din totalul de 538. Potrivit proiecțiilor, Trump ar urma să câștige și în statul Indiana, care are 11 electori federali.

Candidatul care va obține cel puțin 270 de voturi ale electorilor federali va deveni președinte al SUA. Trump a câștigat în Kentucky și Indiana și în 2020, dar a pierdut la nivel național în fața lui Joe Biden.

UPDATE ORA 2.10

Starea economiei, imigrația și drepturile individuale – principalele preocupări ale alegătorilor

Starea economiei, combaterea imigrației ilegale și drepturile individuale au fost principalele preocupări ale alegătorilor din Statele Unite, chemați la urne pentru alegerea președintelui țării și pentru stabilirea echilibrului de forțe politice în Congres.

Simpatizanții Partidului Republican sunt preocupați preponderent de starea economiei și de contracararea imigrației, teme evocate rar de către alegătorii Partidului Democrat, care sunt interesați de drepturile la avort și de starea democrației americane.

Circa 70% dintre alegători sunt îngrijorați de violențele politice pe care le-ar putea genera rezultatele alegerilor.

UPDATE ORA 1.30

Trump denunță tentative de fraudare a alegerilor în Pennsylvania

Donald Trump, candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidențial din SUA, a acuzat că în statul Pennsylvania există tentative de fraudare a scrutinului.

”Sunt foarte multe discuții despre fraude masive în Philadelphia. Se deplasează autoritățile”, a afirmat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social.

UPDATE ORA 0.30

Kamala Harris se află la sediul Comitetului Național al Partidului Democrat

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a ajuns marți seară la sediul Comitetului Național al Partidului Democrat, unde a discutat cu liderii echipei de campanie prezidențială.

Conform unor surse citate de cotidianul the Guardian și de postul de televiziune CNN, Kamala Harris a discutat cu persoanele care dau telefoane alegătorilor democrați pentru a-i mobiliza la vot.

”Este foarte important să participe toată lumea la vot”, a afirmat Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidențial.

UPDATE ORA 0.01

Trump este „încrezător” în victorie /În ce condiții și-ar recunoaște înfrângerea

Donald Trump, candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidențial din SUA, a votat marți în comitatul Palm Beach din statul Florida, declarându-se ”încrezător” în victorie și semnalând că va accepta înfrângerea doar dacă scrutinul va fi corect.

”Sunt foarte încrezător. Avem un avans considerabil astăzi. Se pare că republicanii s-au prezentat la vot în forță. Vom vedea rezultatul, dar se pare că republicanii s-au mobilizat în forță”, a declarat Trump.

Un jurnalist i-a spus fostului președinte că unii oameni se tem că nu va recunoaște o eventuală înfrângere, ținând cont de faptul că nu a recunoscut-o nici în anul 2020.

”Cred că sunt nebuni. Dacă pierd un scrutin, dacă este un scrutin corect, aș fi primul care să recunoască acest lucru. Până acum, cred că scrutinul a fost corect. Nu vor exista violențe, simpatizanții mei nu sunt violenți”, a subliniat Trump.

În prezent, alegerile prezidențiale din SUA din 2024 se află într-un moment critic, cu Donald Trump și Kamala Harris concurând foarte strâns. Participarea la vot este mai mare decât în trecut, în special în statele-cheie precum Georgia și Pennsylvania. Se estimează că voturile se vor număra rapid, iar eventualele contestări legale sunt posibile, mai ales în zone cu rezultate foarte apropiate.

Citește și: Jennifer Lopez a mers pe scenă pentru a o susține pe Kamala Harris. Ce îi reproșează lui Trump: „Ne-a reamintit cine este cu adevărat”

De asemenea, o mare parte din voturi sunt exprimate anticipat, reducând astfel riscul de aglomerări la secțiile de votare.

Cum se stabilește câștigătorul alegerilor?

Următorul președinte al SUA este decis de candidatul care obține majoritatea voturilor în Colegiul Electoral. Fiecare stat are un număr de voturi în Colegiul Electoral în funcție de populația sa, iar în total sunt 538 de voturi. În 48 din cele 50 de state, candidatul care câștigă cele mai multe voturi individuale primește toate voturile electorale ale acelui stat. Candidatul câștigător trebuie să obțină cel puțin 270 de voturi.

Când vom ști cine a câștigat?

Aceasta este o întrebare complicată, iar răspunsul este că… depinde. Unele state pot anunța rezultatele rapid, dar pentru altele poate dura mult, în special din cauza numărului mare de voturi anticipate și prin corespondență. Primele rezultate se anunță însă în dimineața zilei de miercuri!

Când preia câștigătorul funcția de președinte?

Se știe că cine câștigă nu devine președinte până în ziua inaugurării, când este investit în fața Capitoliului din Washington, DC, de către președintele Curții Supreme. Acea zi este luni, 20 ianuarie 2025.

Citește și: Donald Trump a ajuns la un miting de campanie îmbrăcat în… gunoier. De ce a ales această ținută?

Ce idei promovează Kamala Harris

Sursa foto: Profimedia

Justiția socială: Ea susține reformele pentru a aborda inegalitățile rasiale și economice, inclusiv reforme în sistemul judiciar și în poliție.

Economie și locuri de muncă: Harris se concentrează pe crearea de locuri de muncă bine plătite, sprijinirea antreprenoriatului și promovarea investițiilor în infrastructură.

Accesibilitatea sănătății: Ea susține extinderea accesului la îngrijirea medicală și reducerea costurilor pentru familii, inclusiv prin protejarea și extinderea Obamacare.

Schimbările climatice: Harris pledează pentru acțiuni agresive împotriva schimbărilor climatice, inclusiv investiții în energii regenerabile și promovarea unui viitor sustenabil.

Drepturile femeilor: Ea luptă pentru drepturile reproductive și egalitatea de gen, promovând politici care sprijină femeile în locul de muncă și în societate.

Imigrația: Harris susține reformele sistemului de imigrație pentru a oferi un drum spre cetățenie pentru imigranții care contribuie la societate.

Controlul armelor: Ea promovează măsuri mai stricte de control al armelor, inclusiv verificări mai riguroase ale antecedentelor.

Educația: Harris își propune să îmbunătățească accesul la educație, inclusiv prin educație preșcolară universală și reducerea datoriilor studențești.

Politica externă: Ea susține o politică externă bazată pe valorile democrației și ale drepturilor omului, având ca obiectiv consolidarea relațiilor internaționale.

Inovație și tehnologie: Harris promovează investițiile în tehnologie și inovație, încurajând dezvoltarea economică prin susținerea industriei tehnologice.

Ce idei promovează Donald Trump

Donald Trump. Foto: Profimedia

Naționalism economic: Trump susține politica „America First”, care se concentrează pe protejarea locurilor de muncă și a industriei americane prin impunerea de tarife asupra importurilor și renegocierea acordurilor comerciale.

Imigrația: El promovează restricții stricte privind imigrația, inclusiv construirea unui zid la granița cu Mexicul și politici menite să reducă numărul imigranților ilegali.

Securitate națională: Trump pune un accent deosebit pe consolidarea securității naționale, inclusiv creșterea bugetului pentru apărare și combaterea terorismului.

Reducerea impozitelor: El susține reduceri de impozite pentru indivizi și afaceri, argumentând că acestea stimulează creșterea economică.

Dereglementare: Trump promovează dereglementarea economiei, eliminând reglementările percepute ca fiind împovărătoare pentru afaceri.

Politica externă unilaterală: El favorizează o abordare mai unilaterală a politicii externe, în care America își urmărește propriile interese fără a se baza pe alianțe internaționale.

Drepturile armelor: Trump este un susținător ferm al dreptului la portarmă și se opune reglementărilor stricte privind armele.

Politica energetică: El susține utilizarea resurselor interne de energie, inclusiv petrolul și gazul natural, și se opune reglementărilor care afectează industria energetică.

Sistemul de sănătate: Trump propune reforme în sistemul de sănătate, inclusiv abrogarea și înlocuirea Obamacare, cu scopul de a reduce costurile și de a crește concurența.

Educația: El sprijină alegerea școlilor și voucherele pentru educație, promovând astfel concurența între școlile publice și private.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A terminat Facultatea de Jurnalism, în 2019, în București. De atunci, a lucrat la mai multe publicații media. În prezent, este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Cum a slăbit Oana Roman fără diete drastice: „Mi-a promis că vor avea rezultate”! Acum arată fabulos
Cum a slăbit Oana Roman fără diete drastice: „Mi-a promis că vor avea rezultate”! Acum...
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Horoscopul runelor pentru anul 2025. Zodiile care vor avea noroc tot anul, magnet la bani, iubire, dar și un destin mai fericit
Horoscopul runelor pentru anul 2025. Zodiile care vor avea noroc tot anul, magnet la bani,...
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de...
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024....
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii...
O nouă zi cu circ în Parlament. Ce au făcut Diana Șoșoacă și Gigi Becali
O nouă zi cu circ în Parlament. Ce au făcut Diana Șoșoacă și Gigi Becali
Impozit auto 2025: Cât vor plăti șoferii din București, anul viitor, pentru o mașină
Impozit auto 2025: Cât vor plăti șoferii din București, anul viitor, pentru o mașină
Mare durere în trupa Proconsul, după ce unul din membri s-a stins din viață! Mesajul postat de formație i-a uimit pe toți: „Ce se-ntâmplă!”?
Mare durere în trupa Proconsul, după ce unul din membri s-a stins din viață! Mesajul...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din...
VIDEO Cât de mult așteaptă Andreea Mantea Crăciunul? Se pare că aceasta nu mai este la fel de încântată, ca în trecut!
VIDEO Cât de mult așteaptă Andreea Mantea Crăciunul? Se pare că aceasta nu mai este...
Cine este bărbatul care a făcut prăpăd la Târgul de Crăciun din Magdeburg?! Doi oameni și-au pierdut viața, printre care un copil, iar 68 au fost răniți după ce a intrat în plin cu mașina în ei și și-a continuat drumul
Cine este bărbatul care a făcut prăpăd la Târgul de Crăciun din Magdeburg?! Doi oameni...
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât...
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Uită tot ce știai despre laptopuri: Lenovo vine cu o INOVAȚIE incredibilă!
Uită tot ce știai despre laptopuri: Lenovo vine cu o INOVAȚIE incredibilă!
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Vedeta iubită de toată lumea de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta iubită de toată lumea de la noi care a fost filmată în timp ce...
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie...
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada...
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum...
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat...
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Nu este nici zahărul nici sarea nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii noastre a fost identificată de Serge Hercberg, profesor de nutriţie la Sorbona
Nu este nici zahărul nici sarea nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii...
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai...
Metode de a controla umiditatea. Scapi de condens și mucegai!
Metode de a controla umiditatea. Scapi de condens și mucegai!
ZODIILE care dau lovitura în 2025. Acești nativi fac bani și scapă de datorii
ZODIILE care dau lovitura în 2025. Acești nativi fac bani și scapă de datorii
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână!...
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie....
Florin Călinescu tună și fulgeră! Actorul a răbufnit:
Florin Călinescu tună și fulgeră! Actorul a răbufnit: "Fac parte dintr-o «pleavă» pe cale de...
A așteptat șase ani ca să facă fotografia perfectă, iar rezultatul a fost unul complet neașteptat. Ce a reușit să surprindă un fotograf într-o singură imagine
A așteptat șase ani ca să facă fotografia perfectă, iar rezultatul a fost unul complet...
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va...
Carmen Harra, previziuni îngrijorătoare pentru 2025. Urmează un an greu pentru români
Carmen Harra, previziuni îngrijorătoare pentru 2025. Urmează un an greu pentru români
×